Categories
jurnal de Viena

Săptămâna 18 (ziua 119)

Jurnal de tătic (de familie)

Deja sunt 4 luni de când ne-am mutat. Lucrurile încep încet-încet să prindă contur: am rezolvat tot ce aveam de rezolvat cu mașina (înscris, înmatriculat, ITP, asigurare etc.), locuința (încă mai avem de luat lucruri, dar încercăm să ne limităm la un anumit buget lunar; altfel, avem strictul necesar), actele pentru alocația fetelor și…

Grădiniță pentru fete

Cea mai bună veste din această perioadă: am găsit grădiniță pentru fete 🙂 Este din „lanțul” Kiwi (Kinder in Wien), cel cu cele mai multe grădinițe private din Viena. Deși se deschide una chiar la parterul blocului de lângă noi și am completat formularul de pre-înregistrare acum multă vreme, nu prea erau locuri disponibile (m-a sunat chiar acum câteva zile directoarea să mă întrebe dacă nu am vrea să le ducem la program scurt în primul an), G. a avut, acum vreo 2 săptămâni, ideea strălucită de a trimite e-mail-uri la toate grădinițele Kiwi din cartierul în care locuim (evident, era foarte important să fie cât mai aproape).

Așa că am trimis 3 e-mail-uri, iar la unul din ele mi-a răspuns directorul că suntem foarte norocoși (da, chiar suntem): în mod normal, locurile (chiar și la grădinițele private) se găsesc foarte greu și trebuie să te înregistrezi din timp (drept dovadă și telefonul pe care l-am primit cu propunerea de program scurt în primul an). Doar că aici se eliberează două locuri de la 1 iulie. Am preferat-o pe aceasta fiindcă, spre deosebire de cea de lângă bloc, grupele sunt deja formate, educatorii au deja vechime și lucrează de mult împreună, ceea ce le va ajuta pe fete să se acomodeze mai ușor.

Un singur lucru aș mai avea de adăugat, legat de grădiniță: Taxa întreagă nu e cu mult mai mare decât la o grădiniță Montessori bună, din București (undeva la 10-15% peste). Doar că, aici, statul subvenționează o mare parte din taxă (cu condiția să nu absenteze copilul/copiii mai mult de 3 săptămâni consecutive, excluzând cazurile de boală) și ajungem să plătim pentru amândouă cam cât plăteam pentru Iris în București (și nu era în Nordul orașului).

Altă veste bună: așa cum am promis, am luat pătuțul lui Iris și l-am și montat weekend-ul trecut (dacă nu ne urmăriți pe social media, puteți vedea poze mai jos):

Nailed it 😀

Publicată de Jurnal de tatic pe Sâmbătă, 6 iunie 2020

Am avut ceva de furcă la el, dar până la urmă am reușit. 🙂 Marea provocare va fi să se acomodeze fetele, desigur. Deocamdată am încercat doar vreo 4-5 nopți și, de fiecare dată, au ajuns cu noi în pat pe parcursul nopții. 🙂 săptămâna asta G. a avut mult de lucru, așa că și-a mutat din nou biroul la ele în cameră, iar ele au dormit cu noi în pat (nu avea sens să mutăm la loc fostul pătuț al lui Iris – acum al lui Ingrid – fiindcă le bulversam prea tare; și așa, am avut discuții pentru că nu am fost consistenți în încercarea de a le culca separat).

Sunt sigur că nu va fi deloc ușor, chiar dacă Iris e încântată de ideea de a dormi în camera ei, în patul ei. Știm că, din gelozie, nu va accepta să doarmă ea singură, iar Ingrid cu noi, așa că marea provocare este să reușim să o culcăm și pe Ingrid separat de noi. Din păcate, nu pare a fi un moment prea bun din cauză că au început să-i erupă cam mulți dinți în același timp (sau la intervale scurte de timp) și se trezește des noaptea.

Ingrid

Dacă acum o lună ziceam că se poate ridica cu ajutorul obiectelor, deja a început să se ridice singură și se folosește de obiecte ca să se miște. De orice obiect e destul de înalt și stabil cât să o țină, se folosește ca să meargă (cu condiția să și poată mișca obiectul, desigur). Altfel, ne cam rupe spatele amândurora când o ținem de mâini ca să meargă. Dar ieri și azi am reușit s-o convingem să meargă doar de o mână (îi era teamă înainte), ceea  ce sperăm să continue la fel. Încet-încet, devine hiperactivă ca sora ei – dacă se pune pe mers, nu se mai oprește. 🙂

Ca să o ajut să învețe să meargă corect și cu efort cât mai puțin, o las desculță la nisip, în parc, și o las să meargă așa; al doilea lucru pe care îl facem sunt exerciții fizice pentru mușschii abdominali: o țin cu picioarele întinse, sprijinite de abdomenul meu, iar mâinile le țin sub abdomenul ei; o împing ușor în față, iar ea trebuie să se ridice singură. Rareori reușim reprize de mai mult de 5 ridicări fiindcă se cam enervează. 🙂

Treptat, de vreo 2 săptămâni a trecut la doar două reprize de somn pe zi – nu mai doarme dimineața, ci doar la prânz și seara (un „power nap” seara). Da, mai are zile când doarme și dimineața – de obicei, când se trezește foarte devreme (pe la 7-7:30).

Un alt lucru îmbucurător este acela că pare să treacă de etapa „pipăitului cu gura” la pipăitul cu mâna, mai ales că începe să dezvolte și abilitatea de a apuca lucruri.

Însă cea mai mare provocare pe care o avem cu ea este să o dezobișnuim de suptul degetelor. O face când îi e somn, când se enervează, când plânge și vrea să se calmeze… Știu, sunt copii care sug suzeta (cum a fost Iris până pe la 2 ani), alții care sug degetul / degetele și e ceva normal.

Sunt două aspecte de care încercăm să ținem cont:

1.Dacă durează prea mult, există riscul de a avea probleme de dicție / vorbire.

2.Dacă o forțăm, e posibil să înlocuiască obiceiul cu un altul (cel puțin) la fel de dăunător)

Iris

Și Iris trece printr-o perioadă a schimbărilor, schimbări care, normal, aduc cu ele tot felul de crize cauzate de teama de noutate, de unele inconsecvențe de-ale noastre. Încercăm să-i oferim, totuși, afecțiune atunci când are astfel de momente (G. mai mult decât mine, eu sunt uneori prea epuizat psihic și o las să-și „facă numărul” fără a mă lăsa impresionat).

De când i-am zis că va merge la grădiniță, parcă a devenit mai ascultătoare, mai înțelegătoare și mai matură (e adevărat că ne mai și folosim de asta, punându-i întrebări de genul „crezi că la grădiniță îți vor permite să faci asta?”). Unde mai pui că, de fiecare dată când am fost la grădiniță (prima dată pentru discuțe, a doua oară pentru semnarea contractului), nu mai voia să plece de acolo…

Asta nu înseamnă că nu ne mai testează cu diverse prostii (se agață ca maimuța de scândura de la „acoperișul” patului, aruncă intenționat lucruri pe jos etc.).

Și în relația cu Ingrid, pare că s-a schimbat și o acceptă din ce în ce mai mult (mă aștept să devină mai prietenoasă cu ea după ce vor merge la grădiniță și nu se vor mai vedea decât câteva ore pe zi). Acum 2 săptămâni i-a și dat de mâncare. A fost, desigur, un moment foarte emoționant. Cel mai mult îi place, evident.să se prostească împreună: dacă Ingrid începe să țipe (în joacă), imediat începe și ea și. în scurt timp avem parte de un adevărat concert; dacă Ingrid își trage vreo pătură sau haină peste cap, în joacă, imediat o acompaniază. 🙂

Asta nu înseamnă că e totul „lapte și miere” între ele. Mai are momente când o lovește sau, dacă nu o face (știind că o certăm), se lovește singură, de nervi. De cele mai multe ori se întâmplă când Ingrid vrea să se joace (ați ghicit!) fix cu ceea ce se joacă ea. Când se întâmplă invers, i-am explicat lui Iris că poate să-i ia jucăria, dar trebuie să-i dea ceva la schimb. A înțeles după un timp, iar Ingrid pare să fie și ea de acord.

Altfel, pare să-i placă adrenalina cam la fel de mult ca tatălui ei, iar cățăratul este activitatea ei preferată. În schimb, mai nou are frică de tobogane mai înalte de 2 metri (se pare că teama o cuprinde când se uită în jos, nu în sus), îi plac puzzle-urile și, mai nou, și arta (să picteze / deseneze, să cânte la multiplele instrumente de jucărie pe care le avem prin casă), ceea ce mă bucură, mai ales în perspectiva acomodării la grădiniță.

Cât despre grădiniță, o dată la câteva zile îi tot amintesc că se va vorbi foarte mult în limba germană și nu trebuie să se sperie dacă nu înțelege fiindcă o va învăța repede.

Cea mai mare provocare a acestei perioade, pentru noi, este să le culcăm noaptea la o oră potrivită. Fiindcă G. termină treaba pe la 6 și nu reușim să ieșim seara mai repede de 6:30 (aș putea să ies eu cu ele mai devreme, dar îmi doresc să facem un obiei sănătos din a ieși seara împreună). Și, cum nu se întunecă mai repede de 8:30, nu prea o putem convinge pe Iris să vină acasă. Până mâncăm de cină, până le pregătim, ajungem să le punem în pat nu mai devreme de 10:30. Uneori ajung să adoarmă după 11 (până îi citește unul din noi povești lui Iris, până se mai prostesc ele prin pat…).

Cam atât pentru azi (iar am scris mult, dar știu sigur că mi-au mai scăpat lucruri :)). Ne așteptă o vacanță în țară (aducem și pisicile la întoarcere, ca să reîntregim familia – sper să ne mai recunoască după 4 luni), după care grădinița. Deci, numai lucruri bune 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *